De ce nu exista doar doua variante, bine delimitate intre ele, una buna si una rea?
Sa o poti alege in mod deliberat pe cea pe care o vrei. Ca la pian: ai apasat o clapa, te astepti sa iti raspunda sunetul pe care teoretic il stii deja.
De ce nu exista doar teoretic, de ce tot ceea ce e practic ne da peste cap?
De ce exista riscul in decizii , de ce exista nehotararea si indoiala si mai ales, de ce exista frica de necunoscut?
Intr-atat este de dificila dobandirea unei vieti fericite, incat, cu cat este mai nerabdator cel care se avanta spre ea, cu atat mai tare si-o indeparteaza. Ar fi o solutie sa nu mai gandim?
Sa ne lasam purtati de sirul evenimentelor si sa ne aruncam in marea tuturor experientelor si a incercarilor vietii? Poate!
Sunt oameni a caror viata se realizeaza si decurge in forme de o puritate si de o limpezime maxima, greu de imaginat pentru acela ce traieste prins in contradictii dureroase si in avanturi haotice. Dar oare asta inseamna a trai? A fi intr-o stare de multumire si incantare permanenta, unde aspectele lumii sunt pline de farmec si de lumina?
A trai nu inseamna a fi prins in lupte interioare?A trai nu inseamna a te consuma intr-un dramatism intim, a-ti trai destinul sub semnul iremediabilului, a vietui in regiuni in care limpezirea si puritatea nu-si au rostul, sunt chiar iluzorii?
Fericirea mea e: a fi chinuit de o infinitate interna si de o tensiune dusa la extreme, de a trai cu o asemenea intensitate incat sa simt cum viata ma uimeste in fiecare minut, sa simt cum totul se comprima. Sa cred ca nu exista bine si rau , ci doar suflet bun si suflet rau, sa imi aduca multumire virtutea, iar intamplarile, evenimentele obisnuite nici sa ma ridice nici sa ma coboare. Dar... de fapt viata te pacaleste cu mici momente in care chiar crezi ca esti fericit si mai si speri ca poti prelungi fericirea.
Ce ne impiedica sa spunem ca fericirea unui om este a fi un suflet corect, aflat dincolo de teama si dorinta, ce se fereste de dezonorare, neluandu-si si neadaugandu-si nimic vietii. Un om ce nu isi doreste bucurii mai mari decat cele domestice.
Oare poate exista fericirea astfel? Oare asta inseamna fericirea? Lipsa sentimentelor duse la extrem, a senzatiilor la varianta lor superlativa, lipsa incalcarii obisnuitului....? Sa traiesti fara toate astea? De ce...?
.jpg)
.jpg)
0 comentarii