Păreri despre cei ce ne inconjoară

  Sa nu fim ipocriti, o mare parte din viata noastra e minciuna! Ca sunt doar mici exagerari sau scuze, incercarea de a scapa de ceva, de a ne fofila, denaturarea adevarului, sau pur si simplu aruncate la intamplare, intr-un final tot minciuni se cheama. 

Mintim pentru bani, mintim pentru fericire, pentru libertate, pentru dragoste, pentru apararea orgoliului, din aroganta, pentru a lenevi, mintim pentru a ne lauda sau pentru a denigra pe altii, mintim pentru a nu fi dojeniti, de rusine, de frica, sa ajutam pe cineva, din placere, sa testam, mintim pentru a insela, mintim pentru a nu rani; unii mint chiar pentru raul altuia; mintim pentru ca asa am fost invatati sau pur si simplu pentru ca ne-a intrat in reflex! Ne-am facut un mod de viata din asta! 

  Mintim pentru ca avem impresia ca protejam, dar nu e asa, mai degraba realitatea si adevarul sunt benefice! 

  Mintim pentru ca vedem realitatea, dar stim ca ceilalti nu o vad, nu o accepta si prefera sa fie mintiti!

  Mintim cu zambetul pe buze si de multe ori ajungem sa ne credem si noi minciunile. Ajungem sa nu mai stim cine suntem; ne cladim personalitatea pe ceva ce nu e real, ne ceem o identitate falsa.

  Mintim cu usurinta, iar daca suntem sinceri, suntem luati usor peste picior; sinceritatea e catalogata de multe ori ca fiind o slabiciune si nu e apreciata! Adevarul doare, de aceea preferam minciuna, desi, adevarul are o energie pozitiva ce atrage binele!            

  E inevitabila minciuna; poate fi si benefica; dar de multe ori strica ceva! Cred ca cel mai urat e cand persoana la care tii foarte mult si cu care incerci sa fii sincer si esti sincer, se uita in ochii tai si te minte; tu iti dai seama dar nu zici nimic, poate si de jena sau poate pentru ca tii prea mult!! 

Nu vedem lucrurile asa cum sunt ele, le vedem asa cum suntem noi!

  Sa fie fericiti isi doresc toti oamenii, dar cand vine vorba sa vada limpede ce anume i-ar face fericiti, ce anume face viata fericita, privirea li se incetoseaza. 
 De ce nu exista doar doua variante, bine delimitate intre ele, una buna si una rea? 
  Sa o poti alege in mod deliberat pe cea pe care o vrei. Ca la pian: ai apasat o clapa, te astepti sa iti raspunda sunetul pe care teoretic il stii deja. 
  De ce nu exista doar teoretic, de ce tot ceea ce e practic ne da peste cap?  
  De ce exista riscul in decizii , de ce exista nehotararea si indoiala si mai ales, de ce exista frica de necunoscut? 

  Intr-atat este de dificila dobandirea unei vieti fericite, incat, cu cat este mai nerabdator cel care se avanta spre ea, cu atat mai tare si-o indeparteaza. Ar fi o solutie sa nu mai gandim? 
  Sa ne lasam purtati de sirul evenimentelor si sa ne aruncam in marea tuturor experientelor si a incercarilor vietii? Poate! 

  Sunt oameni a caror viata se realizeaza si decurge in forme de o puritate si de o limpezime maxima, greu de imaginat pentru acela ce traieste prins in contradictii dureroase si in avanturi haotice. Dar oare asta inseamna a trai? A fi intr-o stare de multumire si incantare permanenta, unde aspectele lumii sunt pline de farmec si de lumina? 
  A trai nu inseamna a fi prins in lupte interioare?A trai nu inseamna a te consuma intr-un dramatism intim, a-ti trai destinul sub semnul iremediabilului, a vietui in regiuni in care limpezirea si puritatea nu-si au rostul, sunt chiar iluzorii?
   Fericirea mea e: a fi chinuit de o infinitate interna si de o tensiune dusa la extreme, de a trai cu o asemenea intensitate incat sa simt cum viata ma uimeste in fiecare minut, sa simt cum totul se comprima. Sa cred ca nu exista bine si rau , ci doar suflet bun si suflet rau, sa imi aduca multumire virtutea, iar intamplarile, evenimentele obisnuite nici sa ma ridice nici sa ma coboare. Dar... de fapt viata te pacaleste cu mici momente in care chiar crezi ca esti fericit si mai si speri ca poti prelungi fericirea.

  Ce ne impiedica  sa spunem ca fericirea unui om este a fi un suflet corect, aflat dincolo de teama si dorinta, ce se fereste de dezonorare, neluandu-si si neadaugandu-si nimic vietii. Un om ce nu isi doreste bucurii mai mari decat cele domestice. 
  Oare poate exista fericirea astfel? Oare asta inseamna fericirea? Lipsa sentimentelor duse la extrem, a senzatiilor la varianta lor superlativa, lipsa incalcarii obisnuitului....? Sa traiesti fara toate astea? De ce...?

 Viata cateodata iti da o noua sansa doar ca sa iti faca in ciuda, sa te oftice, sa isi bata joc de tine!
 Sa iti demonstreze ca nu mai ai curajul si convingerea sa o mai iei o data de la inceput, cu toate ca ti-ai dorit sa ajungi in situatia asta din secunda in care ai realizat ca ai esuat de prima data. 

"Acum e prea tarziu, trebuia sa am ocazia atunci cand imi doream asta!" - " La varsta mea, nu se mai cade sa...." Asa ne spunem unii in gand in momentul in care ajungem sa obtinem ce am visat, dar, ne e prea lene sau frica sa o luam de la capat si ne e comod cu situatia deja batatorita. 

  E pacat, pentru ca se poate ca adevarata sansa de abia acum sa fie; si adevaratul tren! Poate ca nu am esuat de prima data, poate ca doar am capatat experienta, poate doar ne-am pregatit pentru adevarata ocazie. Semnele asta ne arata, dar le ignoram pentru ca ne e mai comod asa! A ....si da, obisnuinta!  A intervenit obisnuinta care ne amageste ca e mai bine cu vrabia din mana decat sa alergam dupa cioara de pe gard! 

 Sa fie frica de necunoscut? Sa fie comoditatea de a o lua de la capat? Sa fie lipsa curajului ? 
 Sau doar ne-am obisnuit cu situatia actuala si atunci ni s-a inoculat ideea ca de fapt asta ne place si asta vrem de la viata! Sau poate trebuie sa avem un motiv sa ne plangem si preferam sa fim victime! Nu vom sti niciodata, pentru ca ne place sa ne amagim si se creaza tot timpul o conjunctura in care ne gasim permanent scuze.        

Cert e ca cei curajosi sunt cei puternici si cei puternici sunt cei norocosi, iar cei norocosi sunt cei curajosi! Un cerc vicios care, personificat fiind, nu se satura sa priveasca cu sete cum nu reusesc unii din noi sa il patrunda. 

Cum ar fi sa ne amintim doar ziua de ieri si nimic mai mult din trecut? O utopie!  Eh... s-ar schimba datele problemei! Am trai mai mult cu gandul la prezent si viitor. Dar asa, judecam totul in functie de trecut, il bagam prea mult in seama si nu mai avem timp sa ne gandim la viitor!

  De fiecare data cand se intampla cate o tragedie, ne trezim; ne dam seama cat  e de firava viata, ca timpul trece, oamenii dispar, ca nu e cale de intoarcere si oricand poate fi cineva drag. 
  Dar nu ne tine mult, doua zile maxim, caci dupa aceea incepem iar sa fim sclavii muncii, a banilor, a sentimentelor urate pe care le avem unii fata de ceilalti ( indiferenta, egoism, orgolii...),  nascute din disperarea de supravietuire sau de a fi cu un cap mai sus.  

  Nu ne dam seama cat de neinsemnate sunt aceste stari si sentimente, in comparatie cu... a exista sau a nu mai exista. 

  Nu ne dam seama ca de multe ori e posibil sa stam de vorba cu o persoana pentru ultima oara. 

  Nu ne dam seama ca toti suntem LA FEL: ne nastem si murim. 

  E curios cum ajungem sa pretuim un om si sa ii vedem valoarea abia dupa ce nu mai e! Am vrea sa dam timpul inapoi, sau in anumite cazuri sa il oprim pur si simplu. 

  Ar trebui sa pretuim viata mai mult si sa incercam sa facem ceva frumos din ea.

  Ar trebui sa ii pretuim mai mult pe “cei ai nostri”, sa le aratam asta, sa le spunem tot timpul!

  Cei ce se duc, sunt o lectie pentru cei ce raman, dar acestia de multe ori sunt prea preocupati sa vada. 

  M-as bucura sa stiu ca macar unul din cei ce il citesc, la sfarsit, iau telefonul si isi suna parintele, fratele, prietenul sau copilul sa il intrebe simplu: “Ce mai faci, esti bine?”

 Imi imaginez un parinte  ce vrea sa obtina cateva secunde de zambet pe fata copilului sau, de doar cateva luni. Se schimonoseste in fel si chip, caci daca s-ar privi din exterior, sau l-ar filma cineva, s-ar prapadi de ras, vazand cat de penibil este! 
Dar oare asta inseamna a fi penibil, sau inseamna dragoste?

Cand iti e draga o persoana si atunci cand o vezi sau o auzi, incepi sa tremuri de emotie, ti se inmoaie picioarele, iti transpira palmele, iar tot ce e in jurul tau trece usor pe plan secundar si nu te mai poti concentra la nimic… Asta e semn de slabiciune… sau e dragoste?

Te uiti in ochii ei/lui si stii, si vezi ca minte, dar cu toate astea nu se schimba nimic in sufletul tau, nu zici nimic, pentru ca preferi sa suferi decat sa o/il pierzi! Asta se numeste prostie…..sau dragoste?

Consideri ca fericirea ei/lui e si fericirea ta, iar fiecare clipa impreuna e o minune si esti in stare de orice, sperand ca nu numai tu simti asta! Asta e amagire…sau dragoste?

Cand simti ceva pentru altcineva si te abtii sa ii arati asta, de frica unui refuz, de frica respingerii sau pur si simplu de frica unui esec.... lasitate? sau dragoste?

Penibilitate, slabiciune, prostie, amagire, lasitate; orice traducere ar avea, dragostea scoate la iveala adevarata fata a unui om; chiar daca iti provoaca suferinta cateodata,  probabil ca e mai bine sa o traiesti decat sa nu stii ce inseamna!

  Avem idei, explicatii, pretexte, opinii, create doar din dorinta deunitate, de apartenenta.
  Majoritatea sunt imprumutate, constient sau inconstient, nebazandu-se pe experienta noastra anterioara, dar care ne dau un sentiment de satisfactie, transformandu-ne in mintea noastra intr-o fiinta rationala. 

Nimic mai fals. Aceasta ratiune este de fapt o pseudo-ratiune. Niste plagiatori care vor sa se integreze in societate, pierzand din ei in decursul timpului si nedandu-si seama de acest lucru. 

Ajungem sa nu mai avem propriile idei, pareri, gesturi, propriul mod de viata. Imitam, ne comparam, ne omogenizam in detrimentul purei noastre personalitati si a potentialului nostru natural, care ajunge sa nu se mai distinga. 

E mai simplu sa copiezi, decat sa creezi! 

La un nivel mai inalt, noi "incercam" ca toata lumea sa fie la fel, distrugand capacitatea fiecaruia de a fi el insusi; generalizam.  Astfel am creat si scolile "generale". 

Daca au anumite aptitudini nu ne dam seama la gramada, in schimb apreciem mediocritatea: cand sunt buni la toate materiile. Daca un copil este stangaci, il fortam sa scrie cu dreapta sau daca nu,  oricum il consideram "diferit".   

Fiecare din noi e o entitate; ne nastem unici ca apoi societatea sa ne manipuleze, sa ne schimbe, sa taie sa adauge, pierzandu-ne forma initiala. De noi depinde daca ne pierdem sau nu. 

Sunt sentimente, dorinte, placeri, pasiuni in sufletul nostru, pe care le reprimam, de frica sa nu fim pe placul celor din jur, ori sa nu ne integram; dar tocmai acestea ne fac diferiti unii de altii. 

  Ce s-ar intampla daca gandurile noastre ar avea sonor, ar fi auzite? 
  Ne-am da de gol, ne-am face de ras, poate am evita niste neintelegeri, sau poate ne-am incurca si mai rau...
  Oamenii prefera sa nu stie ce gandesc altii despre ei si... oamenii, prefera sa nu spuna tot ce gandesc! Se multumesc cu putinele cuvinte politicoase pe care si le adreseaza unii altora, neinteresandu-i de fapt ceea ce in adevar gandesc unii despre altii. Firesc, normal...  

Ce e mai grav? Cuvantul, sau gandul la acel cuvant? Omoram gandurile noastre cu un rezumat ieftin alcatuit din cuvinte. Musamalizam ganduri rele sau bune prin cuvinte. 

De ce e mai grav cand rostesti ceva, decat atunci cand il gandesti dar nu il spui? Pentru ca gandurile nu se aud? Negarea realitatii? Doar din cauza asta? 

Gandul este de fapt simtirea omului!

 Nu stii ce simt pentru tine, nu stii ce gandesc in prezenta ta si cand nu suntem impreuna; asta pentru ca anumite norme nu imi dau voie sa imi exprim gandurile asa cum sunt ele, sau poate pentru ca daca le-as transforma in cuvinte sau fapte, te-as pierde ca prieten. Asadar, voi continua sa nu dau frau liber gandurilor mele, voi continua sa ma abtin. 

De multe ori traim simultan doua realitati diferite: ce spunem si ce gandim. Traim in prima, dar cateodata ne-am dori sa traim in cea de-a doua!

Intr-un final, gandurile sunt cele ce au rezonanta in univers si se duc acolo unde le trimitem, eu ma bazez pe ele; cuvintele sunt tari, zgomotoase, brute, scurte si dependente de decibeli! 

Asa ca...aveti grija, cand va puneti o dorinta, sa nu fie cu voce tare!

 Cine vede tot timpul partea buna a lucrurilor nu o mai vede pe cea rea! 

  Intr-adevar, in ziua de azi este foarte greu sa actionezi spre binele altuia si nu doar pentru interesul tau. Pur si simplu sa nu iei in calcul pierderile tale, in momentul in care faci ceva pentru altcineva. 
  Mentalitatea e ceva de genul: din afacerea asta mie imi iese ceva?  Nu! Bun, atunci nu ma intereseaza! 

  Poti sa vezi doar partea buna a lucrurilor? Si aici e o problema: care parte buna? Partea TA buna sau partea intr-adevar buna, chiar daca nu te include si pe tine?!? Poti judeca obiectiv in ziua de azi? Poti avea incredere in judecata ta? 

Aluneci pe o linie a influentei care te face incetul cu incetul sa nu iti mai dai seama de tine. E mai simplu sa nu vezi, e mai simplu sa ignori sau sa nu te intereseze! Te obisnuiesti sa nu vezi, sa ignori, sa nu te intereseze! De multe ori, lucrurile bune si intentiile frumoase ne iau prin surprindere si ne socheaza.

Dar stai vreodata sa te gandesti daca ai facut ceva dezinteresat si fara sa te gandesti prea mult, pentru o persoana pe care chiar nu o cunosti? Sa te uiti mai departe de tine? Sa salvezi o viata de exemplu? Sa iti faci un target: in fiecare zi vreau sa fac ceva benefic pentru cei din jur, sau pentru natura, mediul in care traiesc; o fapta, o vorba, sau un lucru oricat de mic!

Opusul sentimentului de iubire nu este ura, ci indiferenta !

E usor sa fii indiferent si e greu sa iti pese; dar cel mai greu e sa fii intr-adevar OM si culmea, asta nu se invata la scoala.

Viata e alcatuita din momente. Momente care dureaza mai mult sau momente pe care aproape nici nu le observi.  Unele ai vrea sa dureze la nesfarsit si chiar te amagesti cu gandul ca ar putea.

Momentele vin in functie de starea psihica pe care o ai. E o atractie reciproca si un cerc vicios.  

 De obicei un moment vine atunci cand se termina altul, dar mai sunt si momente care se intercaleaza. Cu toate astea, ele sunt bine delimitate, in asa fel incat sa nu le confunzi. 

 Unele momente vin pe nepregatite, altele sunt asteptate, sau vin cand sunt cerute; cerute constient sau cerute de subconstient.   Sunt momente rele, momente bune, momente care cer atentie, momente care pot fi tratate cu indiferenta sau momente pur si simplu. 

Un moment de oricare ar fi el, lasa o amintire. 

Un moment poate fi analizat si in timp ce il traiesti dar si dupa ce se termina.

Un moment poate sa iti aduca fericire sau poate sa te intristeze. 

Un moment poate afecta viata unui om sau chiar a mai multor oameni.Un moment poate schimba radical viata cuiva.  

Poti considera un moment, doar al tau, dar de fapt sa traiasca inca 15 mii de oameni un moment similar si in acelasi timp. Un moment doar al tau, poate influenta pe cineva din jurul tau, negativ sau pozitiv. Acelasi moment se poate repeta la un anumit interval de timp, in fiecare an de exemplu, sau in fiecare saptamana sau zi,  dar niciodata nu va fi la fel.

Cert e ca, nu exista barbat perfect, femeie perfecta, viata perfecta, dar sunt sigura ca exista momente perfecte si merita sa traim pentru ele!

  Sunt anumite intamplari in viata ta, care te fac sa te intrebi, de ce trebuie sa treci prin ele. 
  Sa inveti ceva? Sa te feresti de altceva? Mai bine asa, decat daca era altfel….

  Eu nu cred in coincidente si tot timpul cand mi se intampla ceva de genul, stau si analizez! De ce s-a intamplat, ce a generat intamplarea si ce semne imi arata? Am constatat ca s-a ajuns la situatia respectiva ca rezultat al unui intreg sir de fapte si intamplari petrecute inainte; unele neinsemnate, altele chiar importante!

Absolut orice miscare, orice secunda, orice gand contribuie la ce se va intampla in viitor! Sau mai bine zis, duce catre ceva! Orice duce la ceva! 

    Suntem rezultatul faptelor noastre, a actiunilor noastre, suntem  rodul gandirii noastre pana in momentul prezent.  
            Multi din noi am auzit expresia “Ai grija ce gandesti ca e posibil sa se indeplineasca!”

 Internetul cel care ii face pe toti sa devina tot mai multi dependenti de acesta. Internetul s-a dezvoltat relativ destul de repede ajungind sa acapareze destul timp din viata fiecaruia dintre noi.
 Odata cu internetul au aparut si retelele sociale la inceput destul de timide, destul de specifice unui anumit grup de persoane, aceasta nu se intimpla si in prezent cind avem diverse tipuri de retele sociale,de la cele axate mai mult pe grupuri speciale pina la cele universale in care gasesti diferiti analfabeti, niste analfabeti care ajunsi in mediul virtual dau friu liber prostiei.
  Dar nu despre acesti analfabeti doresc sa scriu, sau poate nu pe moment.
  In RM printre cele mai populare retele sociale sunt:
odnoklassniki si facebook sau pot spune ca sunt doua lumi destul de diferite, doua retele care acapareaza timpul liber pe care il mai are o persoana, aici nu includ pe cei care abuzeaza de timp liber folosind-ul ilogic pe site-uri de socializare.
   De ce odnoklassniki? De ce facebook?
  In primul caz abuzam de acest site, in toate felurile, avind prieteni de ordinul sutelor, pe care nui cunoastem in cea mai mare parte, discutam cu 2-3 dar.... stam toata ziua pe profilul nostru frunzarind profiluri diferite, comentind intr-o limba care te zgirie pe creier, insa pentru unii dintre cei ce comenteaza creierul este plat, dar plat rau,ce mai are in plus fata de facebook, are domnule optiune de a pune note, in general 5, asa ca toate parasutele asteapta note si se bucura pentru orice comentariu venit de la nustiu ce neghiob, incarcind poze in diferite pozitii.
   ,,Facebook,, pare o retea destul de linistita pe care poti urmari activitatea diferitor persoane, institutii etc.
insa si aici apar prieteni cu miile, pina atingi limita si incepi procedura de stergere care este mai anevoioasa
decit cea de adaugare perzind timpul in care poti face destul de multe lucruri utile.
     Concluzia este ca petrecem prea mult timp online dorind sa fim vazuti in acest mediu perfecti creind o lume virtuala pe linga cea reala, o lume a iluziilor, o lume acesibila diferitor analfabeti.o lume transformata in viciu, o lume lipsita de personalitate.
   
 

  Suntem în vreme de criza economica, cu toții am început să avem grija pe ce cheltuim banii. In domeniul auto însă, lucrurile stau complet pe dos.
   Republica Moldova, locul preferat al “bogaţilor săraci”

Doar prin Chisinau mai poti vedea asa ceva. Oameni cu imaginatie!!

  O situatie care persista in societatea noastra este daca suntem sau nu pentru unirea cu Romania de parca alte probleme nu ar mai exista, sau astfel de subiecte sunt pe placul nostru influentati si de pralavageala de la tv ca mai apoi sa auzi pe la colturi divergente de tot felul pe tema aceasta.
   Parerea mea despre aceasta situatie este ca odata ce Republica Moldova a devenit o tara independenta nu este cazul de a incerca o noua unire ca vezi asa va fi mai bine, vom face parte din UE.Istoria RM continua de una singura iar singura preocupare ar trebui sa fie cresterea nivelului de trai din tara, fiecare sa cunoasca atributiile pe care le are in societate, sa devenim o tara cu identitate proprie.
    Multi aduc ca argumente ca am avut o istorie comuna, ca nu avem cetati pe prut, unii se numesc frati din aceste considerente, vorbim aceasi limba chiar daca in constitutie este scris altceva.
     Multe din acestea sunt in trecut de ce sa nu privim inainte spre viitor si sa nu ne mai agatam de trecut, sa ne cream un viitor mai bun.
     Dorim unire dar ne punem oare intrebarea cei cu care dorim sa ne unim doresc aceasta?
   

Deja sunt 20 ani dela declararea independentei Republicii Moldova de fosta URSS dar rusificarea populatie din acele timpuri persista si astazi extinzinduse si in rindul tinerilor nascuti dupa 1991 si care ar fi necesar sa exprime o limba romana corecta, dar nu se intimpla astfel dar contra acestora folosesc rusisme in vocabular adesea unul la doua cuvinte exprimate in romana. 
Populatia Moldovei indeosebi tinerii ar trebuie sa exprime un nivel de cultura adecvat in limba romana si sa nu se injoseasca atunci cind cineva se adreseaza la ei in limba rusa sa raspunda si ei in rusa,in astfel de cazuri nu demonstrati ca sunteti poligloti dar faptul ca nu respectati suveranitatea statului in care va aflati. 
Rusismele trebuie sa dipara din vocabular ca echivalentele acestora exista,dati dovada de caracter, nu va lasati influentati de cei din jur exprimativa in romana corecta chiar daca interlocutorul nu face la fel.