Păreri despre cei ce ne inconjoară: 2016

Nu anul aduce schimbarea

14:33
By Deny Lupan
0 Comments

Craciunul inseamna mai mult “a darui” decat “a primi”

08:00
By Deny Lupan
0 Comments

"Mă bucur că saptaminal numărul de cititori este în creștere, va mulțumesc pentru inspirație
Ziua de marți va rămîne ziua dedicata postărilor
Bun bun bun .... Pe curind (denylupan.com) "

Primesc mesaje pe blog de la oameni care imi spun “ce frumos este postul acesta. m-am regasit 100% in el. parca ai scris despre mine. ma cunosti?. este fix povestea mea”. e frumos sentimentul.

Dar povestile noastre seamana, asta pentru ca toti suntem la fel. Mai mult sau mai putin. Cand vad un text frumos despre o relatie ma regasesc. ma regasesc in povestile lui Murakami, ma regaesc in filme. E frumos sa te regesesti intr-un text, e frumos sa te regesesti intr-un film, e frumos sentimentul asta. Insa povestile noastre sunt asemanatoare. Vazut, indragostit, iubit, despartit, lacrimi, impacari, despartiri, vazut, placut, indragostit si tot asa.

E ca si atunci cand povestesti ceva…ce mi s-a intamplat mie este mereu fabulos, incredibil. Tuturor ni se pare ca facem chestii nebunesti, iesite din comun, lucruri foarte tari. Toti am baut cel mai mult din lume la un moment dat, toti am avut o intamplare fabuloasa. Mereu cand povestim ceva o sa vina altcineva sa spuna “ce ai patit tu este nimic pe langa ce am patit eu” si incepe sa povesteasca. Ne credem unici insa in esenta suntem toti la fel. Facem fix aceleasi lucruri. Ne imbatam, avem povesti, mancam ciocolata, ne indragostim.

Ne regasim in povestile altora tocmai pentru ca suntem la fel. este una dintre contradictiile cu care ne lovim zilnic. E ca atunci cand esti nefericit si esti mereu cu zambetul pe buze. Un zambet fals. Cel mai fals zambet din lume. Suntem dezamagisti, tristi, parasiti, cu ambarcatiunile scufundate insa vrem ca toti cei din jur sa stie cat de fericiti suntem. vrem sa fie invidiosi pe fericirea noastra. Aruncam tot felul de statusuri pe facebook, poze cu noi, poze cu citate. toate cu un singur scop. sa aratam cat de fericiti suntem.

Sa ii facem pe ceilalti invidiosi pe fericirea noastra care in esenta este cea mai mare nefericire. Fericirea nu se striga in gura mare, nu se posteaza pe facebook, nu se urmareste pe twitter, nu se trimite mass pe mess, nu se filmeaza si se urca pe youtube. Fericirea se traieste. se simte. In spatii mici, alaturi de el/ea. se impartaseste in cercuri stranse de prieteni. cei mai buni prieteni. fericirea este un timbru foarte vechi care nu sta in clasor alaturi de celelalte timbre. Este pus bine, la adapost, ferit de ochii lumii. Il arati doar celor care merita sa se bucure alaturi de tine de acest timbru minunat. Toti vrem sa gasim fericirea, toti alergam dupa ea, toti vrem sa o atingem.

Cel mai important este sa nu fugim cand chiar am dat de ea. Tine in firea omului. in felul nostru tampit de a complica mereu lucrurile. Spunem mereu ca vrem lucruri simple dar facem tot ceea ce ne sta in putere sa le complicam. Cand intalnim pe cineva nu ne focusam doar pe persoana respectiva. Facem calcule, ne gandim la fosta/fostul. cu era, cum facea. ne facem gandurile aiurea in loc sa ne bucuram de omul care este ACUM langa noi. Omul ala care poate sa ramana toata viata langa noi. De ce sa fie simplu cand poate sa fie compicat? Poate pentru ca suntem oameni si suntem supusi si suspusi greselii.

Pentru ca de multe ori spunem, in gluma, adevarul, dar nu vrem sa recunoastem asta. Pentru ca de multe ori spunem “am glumit” desi nu e asa. Pentru ca de multe ori o ardem ignoranti pentru a ne baga cineva in seama, pentru a atrage atentie, pentru a atrage privirile. E ca si cum ne-am da cu cel mai puternic parfum intr-un loc in care este interzis sa te dai cu parfum. Pentru ca de multe ori spunem exact invers decat simtim. de multe ori spunem da in loc sa spunem nu. si invers. Pentru ca ne place sa fim complicati. Vedem ceva fascinant in asta. Ne rupe capul.

Pentru ca “nu e vina ta, e doar a mea”, pentru ca vrem sa fim iubiti dar cand vine vorba sa iubim si sa oferim ne e foarte greu sa facem asta, pentru ca spunem ca nu ne intereseaza ce cred altii despre noi si cand ajungem acasa intoarcem pe toata fetele lucrurile auzite. Pentru ca spunem ca nu ne pasa dar ne roade ce auzim. Pentru ca nu suntem ceea ce ne dam. Pentru ca nu suntem sinceri asa cum o aratam, pentru ca nu suntem atat de buni precum pretindem. Pentru ca facem invers decat am vrea sa facem cu adevarat tocmai pentru a vedea cum reactieaza oamenii. pentru ca ne ghidam dupa ce spun altii.

Postul asta este despre noi. Despre oameni, despre eroarea umana.

Va propun un exercitiu. hai sa schimbam macar un lucru din cele enumerate mai sus. Vedem cum merge. Vedem ce se intampla.

Al doilea mister al omenirii

20:38
By Deny Lupan
0 Comments

Ochii tai, scânteie azurie, partea II

18:45
By Deny Lupan
0 Comments

Aceasta postare era programată pentru data de 12, problemele ce țin de server m-au împiedicat să postez. Îmi cer scuze tuturor care au intrat pe 12 si nu au găsit postarea,
Bun bun bun ... Pe curînd
P.S. În curînd - denylupan.com fără blogspot si un designe foarte placut.

De la răsăritul primului zâmbet si pana la apusul timpurilor. Desculță sau încălțată cu fiorii celui mai pur si cald suspin. De la malul inspumat si pana in largul marii dezlănțuite. Începând cu primele ore ale dimineților liniștite si terminând cu nopțile agitate .Din realitatea apăsătoare si cruda si pana in visul in care te rogi sa o descoperi
Sa o descoperi pe ea e ca si cum ai citi o carte buna si te-ai cufunda in adâncul trairilor așternute in tușul cuvintelor. Niste cuvinte parca desprinse din paginile încercate de priviri curioase si degete tremurânde.
Sa o atingi pe ea e ca si cum ai răsfoi din nou si din nou aceleași pasaje găsite in capitolele înnobilate de suflarea ei
Sa o săruți pe ea e asemenea coperților fine si cercetate cu blândețe de mâinile plăpânde ale cititorului. Un cititor exaltat si vrăjit de poveștile ce prind Viata si il invita insistent la trăirea lor imediat.
Îi poti vedea văpaia din ochi sau doar marea agitată a trecutului ce bântuie o inima nevindecata.
Ea este genul de femeie care îți aruncă șoapte în inimă. Le aprinde și le stinge în cuptorul ființei dezlănțuite. Îți ia mâinile tale în ale ei. Le modelează asa cum lutul îi dansează în palme. Se joacă cu mintea și inima ta. Dar fără durere. Îți strigă numele în ecou și ți-l îngana în somnul ce unește doua trupuri furibunde.
Ea doar se iubeste
Ea se iubeste in șoaptă dar si in cuvinte mai mult sau mai putin alese. In scris, negru pe alb, sau in cântece pline de culoarea vocilor îndrăgostite. Ea se iubeste in pași de tango dar si in pași de vals. In ritm de romanță sau in ritmul venelor ce pulsează atent sub pielea Ei.

Ea se iubeste pentru ceea ce este ea si pentru ceea ce esti tu atunci cand esti cu ea. Se iubeste fara întrebări ce așteaptă un răspuns si fara răspunsuri ce nasc întrebări. Se iubeste atât pe mare cât si pe uscat, atât afara cât si inauntru, atât de linistit dar si nebunește. Se iubeste pe străzile bătătorite de pași mărunți.

Ea nu se iubeste cu pauze, întreruperi sau cu regrete. Ea se iubeste continuu, necontenit si plenar. Se iubeste in zilele cu soare cald dar si in zilele ploioase si cu miros de ozon. In zilele întunecate si in cele luminate de Viata. Se iubeste in cuvinte si in fapte. Se iubeste ieri, azi si întotdeauna

Ea este umbrela ce respinge ploaia dintre norii sufletului. Este focul ce topește gheața dintre cele mai aspre bătăi de inimă. E un antidot perfect. Pentru dureri de cap și de ființă. E mai puternica decât o cafea fără lapte și fără zahăr atunci când diminețile au gust sărat. Când nopțile au gust amar, e ca o miere ce apropie buze. Ca doua picături de lacrimi ce se unesc și cad peste obraji.

Fiecare se gandeste la propriul său destin

09:49
By Deny Lupan
0 Comments

Ochii tai, scânteie azurie, partea II

02:45
By Deny Lupan
0 Comments

Despre sentimentul ala frumos

02:01
By Deny Lupan
0 Comments

Avem timp

01:19
By Deny Lupan
0 Comments

Despre oameni frumoși

21:40
By Deny Lupan
0 Comments

Viața este un carusel

17:28
By Deny Lupan
0 Comments

Propria viață

20:39
By Deny Lupan
0 Comments

Cum uitam de noi cand suntem singuri si ne aducem aminte cine suntem cand prietenii sunt langa noi. Cum uitam sa iubim si cand ne indragostim descoperim ca iar traim, ca prin vene ne trece sange.

Ne hranim cu amintiri, ne indragostim, ne rupem, ne zbatem, uitam, ne aducem aminte, fugim, revenim, plecam, ne intoarcem. Fugim si ne oprim. Deschidem ochii si ii inchidem cand ne sarutam. Visam, ne facem sperante, credem in lucruri si primim palme. Ne revenim si o luam de la capat. Azi suntem in punctual X, acum un an eram cu cineva, credeam ca ea este dar timpul a contrazis acest lucru.

O luam de la capat. Linia de start este mereu aici. Este langa noi. Ne asezam si pornim. Credem cu tarie ca am gasit drumul, ca am gasit calea, ca stim ce e bine sa facem. Vedem finalul. Apoi apare o strada la dreapta, alta la stanga…ne ratacim pe una dintre ele. Revenim, reconfiguram traseul. Avem momente in care ne roadem unghiile, nu stim ce e cu noi, nu stim unde ne indreptam. Suntem ca o masinunta teleghidata. Simtim uneori ca telecomanda nu este la noi. Si mergem, mergem inainte. Intalnim oameni noi, unora le dam credit si bine facem, altii ne dezamagesc. Nu e capat de drum. Nu ne poate sta in cale un simplu obstacol. Mereu credem ca putem trece peste. Si asa si este.

Timpul rezolva lucrurile, timpul vindeca ranile. Oamenii din jur ne ajuta sa ne schimbam prioritatile, ne ajuta sa ne regasim, sa nu uitam de noi, de inima noastra, de sufletul nostru. Suntem cobai pentru propria noastra viata. Incercam, facem experimente pe noi. Unele reusesc, altele nu. Mereu avem puterea de a incepe un drum nou, de a alege o cale dreapta. Avem amintirile frumoase inmagazinate in sertarele creiereului nostru, avem dorinta de partea noastra, avem speranta la noi in buzunarul de la piept.

Avem tot ce ne trebuie sa revenim atunci cand credeam ca o bariera s-a pus in calea noastra. Avem telecomada de la viata noastra mereu in mana. Important este sa apasam pe butoanele pe care trebuie. Da volumul mai tare cand vrei sa iti auzi iubita in ureche cand iti insira lucruri frumoase, schimba programul cand ceva nu iti convine, schimba oamenii de langa tine cand nu esti pe aceeasi lungime de unda cu ei.

Schimba, fa alegeri, apasa butoanele, totul este in mana ta. Nu derula mereu inapoi. Nu incerca sa iti faci balonul tau de sapun plin cu trecut dar fara sa acorzi o sansa oamenilor care fac parte din prezentul tau si poate din viiotul tau. Schimba ce simti ca trebuie sa schimbi si regleaza ce trebuie sa reglezi. De tine depinde cam totul. Si ce nu depinde de tine nu incerca sa schimbi. Nu o sa reusesti

Toate sunt bune la timpul lor

17:47
By Deny Lupan
0 Comments

Despre momentul ala in care te bucuri pentru ceea ce simti acum

23:57
By Deny Lupan
0 Comments

Toti vrem aceleasi lucruri

21:42
By Deny Lupan
0 Comments

Lasati despartirile si iubiti

23:10
By Deny Lupan
0 Comments

Am scris despre asta si o sa mai scriu. O sa scriu pana o sa reusesc sa conving macar un om ca am dreptate. Pana cand o sa inteleaga macar un om ca in viata important este sa construiesti. Nimeni nu a ramas in istorie pentru faptul ca a daramat o cladire, nimeni nu a ramas in istorie pentru faptul ca a distrus ceva. Oamenii care au construit au fost mereu cei care au fost in centru atentiei. Ei sunt priviti cu mandrie. Asa e si in viata.

Din goana asta nebuna pe care o avem zilnic suntem dispusi din ce in ce mai des sa inchidem paranteze, sa rezolvam totul rapid, sa tragem linie repede, sa calculam, sa vedem care e clasamentul, daca stat tot timpul pe plus. Viata te invata ca nu e asa. Ca exista suisuri si coborasuri si ca doar impreuna puteti urca. Viata, relatia cu persoana iubita, cu prietenii, cu familia. Totul este un montagne russe. Si cu sigurnata daca incerci sa construiesti ceva alaturi de omul de langa tine..la final cladirea o sa straluceasca. O sa o remarce toti, o sa fie un exemplu pentru toti cei din jur. Orice problema poate sa-si gaseasca solutia in momentul in care oamenii care o pot rezolva vor sa o rezolve. In momentul in care exista vointa de ambele parti, in momentul in care amandoi trag in aceeasi directie.

Trebuie doar sa stie cum sa gestioneze momentele de cadere pentru a se bucura si mai tare de momentele de ascensiune. Dar e uman, e un sentiment pamanetean. Mereu o sa observi din cei 10 nasturi ai unei camasi…singurul nasture care s-a rupt. Oamenii au capacitatea de a scoate mereu raul in fata. Daca un om a facut 10 fapte bune si una rea…toti cei din jurul lui o sa vorbeasca despre fapta rea. E firesc din pacate sa fie asa. Cautam iubirea, ne luptam pentru ea. O gasim si ne dam seama ca nici asa nu e bine. O indepartam rapid. Ne lepadam de in cel mai scurt timp. Pentru ca ne dam seama ca nu asta vrem. Cand e razboi..vrem sa fie pace. Cand e pace… nu ne place. Vrem razboi. Vrem confort…cand il gasim vrem provocare. Si tot asa. Textul de mai jos este perfect. Si apartine unui om la care tin foarte mult.

“Se despart oamenii care nu au curaj, cei care fug de responsabilitati, de situatii grele. Greu este sa rezisti intr-o relatie sa gasesti calea nu fuga (la orice hop). Uneori cand cineva pleaca si il iubesti alearga dupa el altfel candva ai putea regreta. VIATA este scurta lasati despartirile si iubiti.”

De-ai sti cat te-am placut!

21:13
By Deny Lupan
0 Comments

Te-am plăcut cum n-am plăcut pe nimeni, dar cum sper să mai plac și altădată. Te-am plăcut la fel de mult cum ador să pedalez pe un vârf de munte în culorile de aur ale apusului. Te-am plăcut cum iubesc liniștea unei seri de vară pe o plajă pustie, lăsându-mi gândurile să zboare departe. Te-am plăcut cum doar un cer plin de stele poate spune. Căci, dintre toate, doar cerul mai știe cum te-am plăcut eu.

Cum aștepți un răsărit de soare pe o plajă pustie, așa te așteptam eu pe tine să vii. Iar inima îmi bătea de fiecare dată când te întâlneam cu atâta putere, de parcă tocmai terminasem de urcat un munte în ritm alert. Când îți vorbeam, habar n-aveam ce îți spuneam, eram prea preocupat să te admir și să îți ascult vocea. Ochii – reflexie reușită a cerului de primăvară – priveau într-una voioși și neobosiți; parcă niciodată nu își găseau locul și parcă totdeauna erau în căutarea a ceva. Buzele parcă tocmai se întorseseră de la furat…culoare – un roșu aprins le lumina întruna, încât nu mă puteam întreba: să fie de la cireșe, căpșuni? Nu știam, dar ce contează? Mintea îmi era oricum atât de învălmășită încât, și dacă aș fi știut, tot în zadar aș fi făcut-o.

Așa te-am plăcut eu: văzând în tine ceea ce nici măcar tu nu erai în stare să vezi. Știu, nu am apucat să descopăr decât puține (prea puține!) din piesele de puzzle ale ființei tale, dar asta nu m-a împiedicat să îmi formez o imagine completă a tabloului. Iar timpul avea să îmi arate – chiar și după ce te-ai depărtat (sau, tocmai, mai ales după ce ai făcut-o), că această imagine era prea apropiată de realitate. Ba uneori era rămasă și în urmă, deși avusesem grijă să pun în ea tot ce-i mai frumos, mai special, mai aparte. Căci acesta era unul din darurile tale: știai să iei prin surprindere chiar și realitatea.Timpul, însă, își continuă cursul. Iar tu, odată cu el, îți continui viața.

Oh, de ai ști cum te-am plăcut, oare ce-ai face?

Cel mai sigur, ai pleca, iarăși, la fel.

Castele din boabe de neant

21:20
By Deny Lupan
0 Comments

Asemeni stropilor de rouă ce se ascund dimineața de razele soarelui, se strecoară către infinit. Ca firele insignifiante de nisip, se pierde printre degetele neglijente ale unui copilaș vesel de noile descoperiri ale naturii. Ca parașutele pufoase de păpădie, zboară pe aripi de vânt, fără să se mai întoarcă vreodată. Cum sosește, așa pleacă.

E timpul – prieten și dușman, iluzie palpabilă și realitate neverosimilă.

Nu poate fi păstrat. Nu poate fi cumpărat. Nu poate fi păcălit. Unii, cu impresii de inteligență superioară, încearcă să-l îmblânzească. Alții, îl ignoră, dându-i prea ușor voie să plece. Cu toții, însă, sunt depășiți: secundele nu se pot nici aduna, nici economisi.

Iar în urmă, când prăjiturile se termină și amarul se dă la o parte, nu rămân decât clipele. Clipele de amintire, căci doar ele salvează imortalitatea.

Nu avem timp nu pentru că suntem ocupați, ci pentru că suntem ocupați nu avem timp. Dacă am ști cum să folosim ceea ce avem la dispoziție, am avea mai mult. Cu cât ne-am bucura mai tare (și mai rațional!) de vreme, cu atât ne-ar sătura mai tare. Darurile nu rămân decât la cei care le apreciază; cu atât mai mult, istoria nu îi favorizează decât pe cei care știu să beneficieze de ea.

Să respiri pierdut într-o pădure verde de primăvară. Să sari în cap de pe stânci în apele cristaline și reci ale mării. Să conduci fără rost, pe drumuri necunoscute, doar ca să te bucuri. Să zâmbești…des. Să asculți și să cânți. Să citești o carte clasică, cu o ceașcă de ceai rece la umbra unui copac bătrân din parc. Să îți îmbrățișezi persoanele dragi și să le spui cât de importante sunt pentru tine. Să respiri. Sau să plângi. Asta înseamnă să trăiești.

Dar, sufocat de responsabilități, nevoi și dorințe, nu mai există timp și de trăit. Activitățile ce aduc liniște sufletului și care scriu fericirea sunt, tot mai des, lăsate uitării. Există lucruri mai importante de bifat și alte pseudo-fericiri de urmărit.

Nu avem timp nu pentru că minutele sunt scurte, ci pentru că nu știm să colecționăm momentele. Clipele ce merită trăite nu sunt cele îmbrăcate în rutină, ci cele care dezvăluie, pe neștiute, necunoscutul. Fericirea nu se ascunde sub rochiile identice ale zilelor noastre, ci surprinde, clipă de clipă, prin noi și noi dimensiuni. Ori intri în joc, ori rămâi pe dinafară, mirându-te – la final – unde ți s-a dus tinerețea. Căci de alergat se poate alerga, dar numai a sta pe loc aduce liniștea.

Și fie că suntem de acord, fie că nu, pentru ceea ce cu adevărat important, avem timp nelimitat. Restul nu sunt decât niște mofturi de copii despre care am auzit noi că sunt indispensabile.

Timp nu avem decât din cauză că nu știm ce să facem cu cel care ni s-a dat deja. Căci a clădi castele din boabele infinite ale neantului, pe termen lung, nu se traduce decât prin valuri ce urmează să distrugă totul.

Pages

Păreri despre cei ce ne inconjoară

Nu anul aduce schimbarea

Craciunul inseamna mai mult “a darui” decat “a primi”

Rezultate #denyblog

Micro gânduri

Fericire în tăcere

Ne regăsim în povești

Al doilea mister al omenirii

Ochii tai, scânteie azurie, partea II

Fiecare se gandeste la propriul său destin

Ochii tai, scânteie azurie, partea II

Despre sentimentul ala frumos

Avem timp

Despre oameni frumoși

Viața este un carusel

Propria viață

Toate sunt bune la timpul lor

Despre momentul ala in care te bucuri pentru ceea ce simti acum

Toti vrem aceleasi lucruri

Lasati despartirile si iubiti

De-ai sti cat te-am placut!

Castele din boabe de neant

Find us on Facebook

Popular Posts

recent posts

Blog Archive

Instagram

Follow me

Socialize!