Moldovenii nu-i mai detestă pe hoţi, aşa cum poate au făcut-o în Evul Mediu. În ziua de azi, poporul face diferenţa între categoriile de hoţi, iar unii dintre aceşti specialişti în fapt au învăţat repede să se plieze pe dorinţele electoratului. Specia cea mai agreată e hoţul generos, cel care fură, dar lasă să-i mai scape şi printre degete.
Fapta în sine, hoţia, incriminată din cele mai vechi timpuri în societăţile civilizate, avansate moral, îşi pierde substanţa negativă.
Cine decide că X a furat? Ah, justiţia, dar justiţia nu e demnă de încredere, şi, apoi, judecătorul nu da altceva decât sentinţe, să dea acolo ceva pentru popor, un mic, o lopată de asfalt, nu am văzut!
Anticorupţia s-a demodat din cauză că din cătuşe nu se fac ciorbe sau sarmale în ceaunul public. E deprimant acest pact pe care mulţimea îl face cu infracţiunea, indiferent de culoarea politică.
E simptomul unei boli civice
0 comentarii