De ani de zile Republica Moldova  este un rai al infractorilor. Un paradis al combinatiilor. Ce e mai trist e ca ajunge sa nu ne mai socheze nimic. In Moldova  se moare din orice, oricand, oriunde. Cum am ajuns aici?  Nu ne afecteaza nimic din ce e in jur. Suntem afectati doar cand este vorba despre noi. In rest nimic. Mor oameni in spitale? “Bine ca nu sunt eu.” 

Cand se intampla ceva, aratam cu degetul, facem niste valuri, iar dupa cateva zile adormim din nou.La noi e mult despre somn, despre neimplicare. Institutiile statului sunt pline cu matusi, verisoare, amante. Hraneste niste familii si ucide tot ce e in jur.

Sunt niste termite care distrug tot pe unde trec. Rudele si cumetriile cu toata incopetenta si prostia cu care vin la pachet sunt ecuatia unui stat falimentar, pus pe butuci care functioneaza din inertie. Imi fac o cruce si sper sa fie bine.

Ma rog sa nu ajung in situatia de a apela la autoritati. Ma rog sa nu ajung pe mana “salvatorilor” care sunt gata oricand sa ma omoare cu zambetul pe buze. 

Ma întreb, când va invata individul, cetățeanul, ca el e problema și nu sistemul. Sistemul s-a pliat după indiferența cetățeanului Aceleași cuvinte ne guverneaza: fura toți, nu spune unul, sau, mai rău să nu fie, sau lasa-l ca ar trai și el. Ne complacem în situația asta și nu vrem sa facem nimic.

Ce e cel mai trist? Multi dintre noi sunt ca ei. “Tu nu ai fura daca erai in locul lor?” Poate si de asta am ajuns aici. Cand angajezi salvamari care nu stiu sa inoate te rogi doar sa nu fie valuri mari.